Lentile pentru lumea digitală: tot ce trebuie să știi despre ochelarii de calculator

Petreci mult timp în fața calculatorului? Nu, de fapt, mai bine nu răspunde. Cu siguranță citești acest articol pe laptop sau telefon (asta dacă nu ți l-a printat cineva special, iar tu de fapt n-ai văzut niciodată un ecran digital, caz în care scuze!), așa că răspunsul este probabil da.

 

Mulți dintre noi avem slujbe care au măcar o legătură periferică cu lumea digitală, iar din ce în ce mai mulți tineri se angajează în domeniul digital, lucru care îi expune la ecrane cam toată ziua. Iar asta desigur că nu este bine.

ochelari de protectie calculator

Lumina albastră emisă de ecran îți afectează ritmul circadian, motiv pentru care adormi din ce în ce mai târziu și din ce în ce mai greu seara.

 

Mai mult, luminozitatea ecranului afectează ochiul, îl stresează, iar mușchii oculari se slăbesc progresiv. Un alt pericol al timpului petrecut în fața calculatorului este că ne obișnuim ochii să se focalizeze pe ceva în apropiere (pe ecran), și îi dezobișnuim de vederea la distanță, lucru care în timp poate duce la miopie.

 

Există o legătură între lumina albastră și degenerarea maculară?

Acesta este un subiect destul de controversat în lumea medicală. Unii experți sunt de părere că da, lumina albastră emisă de ecrane și LED-uri constituie un pericol pentru ochii noștri și trebuie combătută, în timp ce alții sunt de părere că nu lumina albastră în sine e de vină, ci mai degrabă clipitul rar și oboseala ochiului.

 

Ochelari de protecție calculator-  păreri

 

Oricare ar fi adevărul, ambele tabere par să cadă de acord în privința unui aspect: dacă petreci mult timp la calculator, ar fi o idee bună să-ți programezi o vizită la oftalmolog și să îți cumperi niște ochelari de calculator.

 

Tipuri de lentile: Lentile pentru lumea digitală

Lentilele ochelarilor de calculator nu sunt același lucru ca niște lentile de vedere. Ele nu au dioptrii și nu se ajustează la niște eventual probleme de vedere pe care le-ai putea avea. Așa că dacă deja porți ochelari de vedere, atunci îți recomandăm să vorbești cu medicul oftalmolog și să vezi cum ai putea să te protejezi de ecranul digital.

 

Ochelari de protecție calculator-  preț

Cât te costă o pereche de ochelari de protecție pentru calculator? Asta depinde foarte mult de magazin, firmă, etc. Ca în orice alt domeniu comercial, o firmă mare nu înseamnă neapărat un produs de calitate. Și doar pentru că dai 300 de lei în loc de 30, asta nu înseamnă neapărat că ești protejat.

 

Când alegi ochelarii de protecție pentru viața ta digitală, îți sugerăm să citești recenzii online ale unui produs și să mergi să îi testezi la magazin, dacă se poate. Avem mai multe articole  despre cum poți testa nivelul de protecție al ochelarilor antireflex și anti-lumină albastră, așa că îți recomandăm să le folosești cu ochelarii de protecție înainte de a-i cumpăra.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

Begin typing your search term above and press enter to search. Press ESC to cancel.

Back To Top