Lentile speciale pentru condus: cum aleg ochelarii de condus?

Nu-i nimic mai interesant decât să simți drumul liber sub tine, aerul curat în păr și libertatea care este adesea asociată condusului. Dar e important ca ochii tăi să fie protejați în timp ce conduci, deoarece grija pentru ochi este direct legată de siguranța pe drum.

 

Poate că te-ai întrebat dacă ar trebui să porți niște ochelari de soare când conduci, sau dacă există niște lentile speciale pentru condus. În acest articol, răspundem tuturor întrebărilor pe care le ai despre ochelarii de protecție pentru condus.

 

lentile protectie calculator

 

Câteva lucruri pe care merită să le ții minte:

 

  • Câmpul tău vizual nu ar trebui obturat de nimic. Asta include, desigur, orice obiect ai putea avea în mașină, precum și varii accesorii de îmbrăcăminte, inclusiv ochelarii de protecție. Deși ochelarii au un rol important în menținerea siguranței în timp ce conduci, ei nu ar trebui să-ți blocheze vederea. Din acest motiv, ochelarii în forme ieșite din comun și ochelarii XL gen vedetă trebuie evitați cât ești la volan.
  • Ochelarii ar trebui să te ajute să focalizezi la distanță. Odată cu trecerea timpului, ochii noștri își pierd din „dexteritate” cum ar veni. Cu alte cuvinte, devine din ce în ce mai greu să te concentrezi pe lucrurile aflate după o anumită distanță. Iar un domeniu în care vederea la distanță este foarte importantă este condusul. De asta, ochelarii de condus ar trebui să accentueze contrastele și să te ajute să focalizezi la distanță.
  • Ochelarii ar trebui să fie și antireflex. Ochelarii antireflex, după cum sugerează numele, te ajută să te adaptezi luminilor puternice fără ca acestea să te orbească sau să-ți afecteze prea rău viziunea. Ochelarii de protecție pentru condus au niște tipuri de lentile speciale care blochează reflexia și îți permit să te concentrezi la drum chiar și atunci când vin niște faruri puternice din direcția opusă.

 

Alte lucruri de luat în considerare:

 

  • Culoarea lentilelor. Ochelarii de condus nu ar trebui să aibă niște lentile colorate în stil funky, deoarece acestea îți pot afecta vizibilitatea. E bine să eviți nuanțe cum ar fi albastrul, verdele sau rozul, deoarece acesta afectează modul în care percepi culoarea roșie (atât de importantă când ești la volan!).
  • Ochelarii de calculator. Ochelarii de calculator sunt similari cu cei pentru condus, adică protejează de lumina albastră, au caracter antireflex și reduc oboseala. Însă asta nu înseamnă că ar trebui să-i utilizezi pentru aceleași lucruri. Unde ochelarii de calculator sunt construiți pentru distanțe scurte și o focalizare apropiată, ochelarii de condus sunt pentru distanțe mai mari și desigur, focalizare la distanță. Așa că s-ar putea să nu fie o idee bună să folosești aceeași pereche de ochelari pentru ambele lucruri.

Există lentile speciale pentru condus?

Da, există. De aceea, e bine să vorbești cu medicul oftalmolog, deoarece acesta te poate ajuta să alegi perechea potrivită pentru nevoile tale. Avem ochi diferiți și de aceea, și ochelarii vor fi diferiți de la om la om.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

Begin typing your search term above and press enter to search. Press ESC to cancel.

Back To Top